duminică, 9 decembrie 2012

Plimbare prin Goncelin


O plimbare pe stradutele inguste si pietruite ale oraselului Goncelin,situat la poalele masivului Chartreuse si cu o vedere impresionanta spre Alpi,este o adevarata incantare.

Zonele  rurale ale Frantei sunt zone  traditionale , tolerante, disciplinate, muncitoare, adeseori  lente. Inainte de ora 10 a.m.,pe strazi e pustiu,parca ai trece printr-o localiate parasita.Dimineata , doar cei care pleaca la boulot (expresie familiar folosita pentru munca,job) in localitatile din apropiere,mai ales in Grenoble, anima stradutele pietruite. Am facut o plimbare prin Goncelin inainte de ora 10 a.m. si in afara de pisicile lenese din ferestrele caselor si a celor care luau micul dejun in terase sau in fata ferestrelor,nu am intalnit pe nimeni.Mi s-a parut foarte straniu! Francezii ştiu să se bucure de viaţă. Cred că principalul lor atu  este faptul că ştiu sa profite de micile bucurii ale vieţii. Pentru străini, multe din obiceiurile lor ar părea extravagante sau desuete,  împotriva curentului, neadaptate ritmului frenetic impus de globalizare.
 Toate satele franceze  beneficiaza de tehnica moderna si utilitati si totusi ,viata la tara se desfasoara dupa alte reguli, mult mai calma, decat in orase. 
Sa te plimbi pe stradutele satului acesta este o adevarata placere: case de piatra, ulite inguste, pavate, majoritatea in panta, verdeata multa si  curti frumos amenajate. Cel mai placut este sa privesti florile colorate pe care le gasesti la tot pasul: in curtile oamenilor, la ferestre, la gard, pe poarta si chiar in mijlocul strazii. Nimeni nu le rupe, nimeni nu le distruge, si mai ales nimeni nu le fura. Si asta nu doar aici, ci in toate satele prin care am trecut, strazile erau pline ochi de jardniere cu flori. Daca privesti in curtile oamenilor, care nu sunt asa baricadate si inchise, observi gradini multicolore, aranjate de peisagisti, cu multe plante decorative, arbori, arbusti, flori colorate ,mobilier de gradina, piscine, dar si portiuni cultivate cu legume....o incantare! In zona sunt nelipsite si plantatiile de nuci,din care localnicii produc uleiul de nuca,presat la rece si cu un gust deosebit,dar si vinul de nuci, un aperitiv foarte apreciat in zona si care se serveste inainte de masa, pe terasa unde se aduna familia dupa o zi de munca pentru a-si impartasi evenimentele de peste zi.
Cel mai mult mi-a placut sa-mi beau cafeaua de dimineata, privind piscurile invaluite in ceata ale Alpilor.Era o priveliste magnifica, pe care nu o voi uita niciodata si care ma facea sa-mi imaginez cum ar fi sa ma trezesc pentru restul vietii cu aceasta imagine in fata ochilor si sa traiesc o viata idilica in Goncelin.Un alt moment frumos al zilei era partida de joaca cu iepurele Meije, pe pajistea din fata casei, printre tufele de capsuni, pe care le mancam atat eu cat si el(iepurele).

Dupa-amiaza,familia se reunea tot pe terasa,la un aperitiv,povestind tot ce s-a intamplat peste zi,in timp ce gazda pregatea cina, iar seara, tarziu, ziua se sfarsea cu baia din piscina.
Gonceline este o localitate cu case de piatra pitoresti, innecate in flori si plante ornamentale,cu  stradute neregulate, perfect asfaltate, cu multe pante ce duc spre zonele impadurite ale oraselului.Geamurile caselor sunt pline de flori, pisicile lenevesc prin piaţetele pavate, locuitorii par nişte boemi fără griji care,spre pranz ies la plimbare sau stau la taclale pe băncuţele din piaţete. 

Cele mai multe case au o vârstă respectabilă.Zidurile groase, obloanele de lemn ale ferestrelor, grinzile masive, croite dintr-un întreg copac, toate dau senzaţia de han din evul mediu. Dar există şi construcţii mult mai noi, care ar rivaliza cu multe din proprietăţile noilor imbogatiti de la noi. De fapt sunt locuinţe ale unor simpli oameni de la ţară, caci ţărani nu le-aş putea spune. Sătucul respectiv nu aduce nici pe departe cu imaginea satelor noastre: nu tu uliţe prăfuite, nu tu garduri din uluce, nu tu câini care să latre furios de după porţi. Aici mergi pe drum asfaltat, flancat de garduri vii sau din fier forjat, iar în dosul porţilor stau cuminţi maşinile familiei. Calmul acestei aşezări cu locuitori discreţi face să fie un loc unde ai vrea să te retragi ca să uiţi de forfota marilor oraşe. 

Cu cât te îndepărtezi de zonele urbane mai aglomerate, cu atât dispare aerul de superioritate oamenilor. Te privesc cu o oarecare rezervă, chiar dacă iţi zâmbesc şi îţi răspund politicos .
Simţul civic este foarte ridicat, lucru vizibil în multe chestiuni mărunte, pornind de la respectarea unui „rând” la o caserie, civilizaţia din trafic (nimeni nu ar incalca legile de circulatie si asta se intampla din convingere ,nu neaparat din constrangere), cuvântul cel mai des auzit este –„pardon”, folosirea civilizată a bicicletelor închiriate cu biletul de transport în comun, sau păstrarea curăţeniei pe spaţiile comune.
Impresionat este că ei caută să trăiască cât mai sănătos, mâncarea preferată fiind cea „bio” (fie din gospodăria proprie, fie din „supermarché”), iar exerciţiile fizice, între care mersul pe bicicletă, înotul sau sky-ul fac parte din preocupările cotidiene chiar şi ale locuitorilor celor mai mici aşezări.
Am gasit undeva, nu mai stiu unde, pe net,(rog autorul comentariului sa ma scuze ca nu am mentionat sursa)un comentariu care exprima foarte bine atitudinea  francezilor din mediul rural si ce ar trebui sa faca un strain care ar vrea sa se stabileasca la tara,in Franta:
” Ca să fii acceptat într-un sat din Franţa profundă, nu trebuie doar să ştii să ridici din umeri à la française sau să spui oh la la cu un tremolo de exasperare galică. Mai e nevoie şi de alte lucruri, îndeosebi dacă eşti un englez cu ambiţii integraţioniste, care vrea să scape de eticheta le rosbif. Rurale sau nu, dexterităţile franceze au un je ne sais quoi care, dacă nu eşti echipat cum se cuvine, te poate face să bombăni merde. Bunăoară, trebuie să ştii care e diferenţa dintre boudin şi andouillette (cine nu ştie e cârnăţar doar la figurat, nu şi la propriu), să plantezi fire de praz într-un sol de consistenţa cimentului, să întreţii raporturi de concurenţă agricolă cu vecinii, şi să participi la turniruri culinare care sfârşesc în cel mai bun caz în indigestie. Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, trebuie să fii pregătit şi pentru droaia de concursuri săteşti care îţi epuizează nervii cu mult înaintea imaginaţiei. Iar dacă într-o bună zi descoperi că prin casă îţi mişună nişte şoricei cu impulsuri sinucigaşe, se cheamă că nu-ţi mai lipseşte nimic.”
In metropole,viata are alte dimensiuni si ea poate fi concentrate in urmatoarea expresie: “Métro, boulot, dodo” (metrou, muncă, somn).
Stilul de viaţă francez
Ernst Robert Curtius (1886–1956) descria cândva Franţa ca ţara „unde tensiunile dintre armonie,proporţie şi echilibru sunt bine stăpînite”. Dar, fie că vorbim despre peisaje, oraşe, stil de viaţă, bucătărie, bistrouri de colţ de stradă, vin, brânză sau oameni, nimic nu poate fi mai contradictoriu decât toate acestea şi multe altele ca marcă a francezilor.Capacitatea de a se regăsi mereu, patriotismul adânc al oamenilor şi putinţa de a se subordona unei idei naţionale fac Franţa măreaţă. Nu numai că este una dintre cele mai mari ţări europene, dar este şi una dintre cele mai unite, în ciuda geografiei variate şi a particularităţilor locale.

Cel puţin din secolul XVIII, cultura franceză a fost aleasă în alte ţări ca model sau ca ideal.Şi în plin secol XX stilul de viaţă francez şi limba franceză erau privite ca semne de cultură şi educaţie aleasă. Franceza avea o mare însemnătate politică, fiind limba folosită în diplomaţie. Expresii ca savoirvivre(să ştii cum să trăieşti), gourmet (o persoană cu un gust rafinat), bon vivant (persoană bine dispusă) şi je ne sais quoi (a avea un „ce“ anume) au intrat în vocabularul internaţionalgraţie capacităţii de a descrie stilul de viaţă francez admirat de toată lumea.
Francezii sunt extrem de mândri de limba lor, existând chiar acţiuni oficiale de împiedicarea pătrunderii cuvintelor englezeşti.
(Sursa:Income Magazin)
Asupra stilului de viata francez voi reveni ,pe larg,in alt articol.

Pozele care ilustreaza articolul se pot vedea pe pagina de facebook a blogului.
 http://www.facebook.com/media/set/?set=a.483219991730672.126084.209415662444441&type=1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Corfu Town, orașul castelelor

Scăldată de apele foarte sărate ale Mării Ionice, cu peste 250 de zile însorite pe an, insula Corfu se remarcă prin vegeta...