„Într-o zi, vom
recunoaşte oficial că, ceea ce denumim realitate, este o şi mai mare iluzie
decât tărâmul viselor“, scria Salvador Dalí, pictorul suprarealist.
Opera lui Salvador Dali
este formatã din picturi în ulei, desene, acuarele, grafică, sculpturi, bijuterii
etc. Dali a fost un pictor într-adevar genial, care a ştiut sã se reinventeze şi
sã revoluṭioneze arta contemporanã lui.
În privinţa viziunii
sale artistice, Dali singur defineşte metoda paranoia-critică pe care o
practica: ˝ Eu nu sunt altceva decât un automat care înregistrează, fără a
judeca şi cât mai exact posibil imaginile şi manifestările concrete şi
iraţionale descrise de Freud˝. Adeseori începea să lucreze imediat ce se trezea şi cât
timp amintirile haotice din vise îi persistau în memorie.
Pânzele lui, care
sfidează logica, care aduc lumea viselor și a fantasmelor în atenția
privitorului, au produs o puternică impresie și, fie că au fost acceptate, fie
că au fost respinse, impactul lor a fost și este de netăgăduit. Ceasornicele
care se preling, simbolul oului primordial, peisajele halucinante, elefanți cu
picioare de trestie, silueta spiritualizată a lui Don Quijote și multe alte
imagini, toate au devenit deja imagini-simbol ale creației acestui pictor de
incontestabilă originalitate, unic în întreaga istorie a picturii.
Cunoscut pentru bogãṭia
lui de culori în pictura secolului XX, Salvador Dali a devenit un artist al suprarealismului, pictându-şi
revelaṭiile şi iluziile într-o manierã cu totul nouã, nemaiîntâlnitã pânã la
el. Îndrãzneala lui şi comportamentul excentric i-au adus recunoaşterea mondialã,
iar munca lui continuã sã îi inspire pe nenumãraṭii artişti care i-au urmat
arta.
Dali a conceput şi creat un muzeu ca locaṭie a colecṭiei sale, dar şi ca
monument reprezentativ pentru ideile şi personalitatea sa. Muzeul-Teatru Dali
este o operã de artã suprarealistã în sine, unul dintre cele mai importante
muzee din Spania, este un spectacol pentru cei interesaṭi de personalitatea lui
Salvador Dali. Acest extravagant teatru transformat în muzeu suprarealist a
fost proiectat de însuşi Dali, având cea mai bogatã colecṭie de lucrãri semnate
de unul dintre cei mai controversaṭi şi originali artişti din toate timpurile.
Operele gãzduite de
acest muzeu au fost create anume pentru acest loc, formând un mare obiect
suprarealist, fapt ce i-a asigurat un loc
în Guiness Book, pentru cea mai mare creaṭie suprarealistã.
Acest muzeu este dedicat
în mare parte geniului artistic excentric al lui Salvador Dalí, care a petrecut
mare parte din ultimii ani din viaṭã creând şi trãind în Figueres. Muzeul în
sine reprezintã cea mai mare lucrare de artã a lui Dalí.
Dali spunea: “Doresc ca
muzeul meu să fie un bloc comun, un labirint, un mare obiect suprarealist. Va
fi un muzeu absolut teatral. Oamenii care vor veni să-l vadă vor avea senzaţia
unui vis teatral˝.
Creaţiile expuse aici aparṭin
tuturor curentelor epocii moderne:
Impresionism, Poantilism, Futurism, Cubism şi Neocubism, ancorându-se în
Suprarealism. Inteligenţă prolifică, extrem de imaginativă, el a creat
tablouri, obiecte şi montaje surprinzătoare care nu invită ci obligă la
reflexie sau la descifrare chiar. Dar despre muzeu voi vorbi într-un alt articol.
În fostul dormitor al cuplului Gala-Salvador Dalí, din
cadrul muzeului, pe lângă patul în formă
de scoică şi picioare zoomorfe,
se remarcã o reproducere de mari dimensiuni a
cunoscutului tablou ”Persistenţa Memoriei”, amplasată pe peretele de fundal.
„Persistenţa
Memoriei“ lui Salvador Dalí
descrierea şi
interpretarea picturii
El îşi denumea lucrările „vise-fotografii
pictate“, şi una dintre cele mai frumoase picturi ale sale a fost inspirată de
un vis. Imaginea ceasurilor care se topesc din „Persistenţa Memoriei“ ni-l
prezintă pe Dalí jucându-se cu ideea de timp şi de cât de arbitrar este acest
concept atunci când suntem suspendaţi într-o stare de vis.
“Va trebui într-o zi să îmi întorc propriile
ceasuri moi pentru ca acestea să îmi arate ora memoriei absolute, care este ora
adevărată şi profetică.”, spunea Dali.
Tabloul a fost expus pentru prima dată la
Galeria Pierre Colle din Paris, în luna iunie a anului 1931. Aceste ceasuri vor
apare şi în lucrările ulterioare ale artistului.
“Persistenţa memoriei”
(“La persistencia de la memoria”) este cea mai faimoasă capodoperă a lui
Salvador Dali, realizată în anul 1931, aparţinând suprarealismului, înfăţişând
un ţărm marin sumbru presărat cu ceasuri parcă topite. Una dintre cele mai recunoscute
picturi ale sale, aceasta este reprezentativă pentru perioada în care a fost
realizată şi este una dintre cele mai uşor identificabile lucrări artistice din
lume. Despre cum pictorul a fost inspirat să redea această imagine a timpului
şi a ceea ce reprezintă el, s-a vorbit aproape la fel de mult ca despre tabloul
în sine
Pictura ce se găseşte
la Muzeul de Artă Modernă din New York
a introdus imaginea ceasului de buzunar
“moale, care se topeşte”, într-un peisaj foarte sever, această imagine
condensând teoria lui Dali de “moliciune” şi “duritate”.
Deşi unii au presupus că ceasurile moi simbolizează relativitatea spaţiului şi a timpului, Dali a afirmat că aceste ceasuri nu sunt inspirate de Teoria Relativităţii, ci de percepţia suprarealistă a brânzei Camembert care se topeşte la soare:
Deşi unii au presupus că ceasurile moi simbolizează relativitatea spaţiului şi a timpului, Dali a afirmat că aceste ceasuri nu sunt inspirate de Teoria Relativităţii, ci de percepţia suprarealistă a brânzei Camembert care se topeşte la soare:
“În ziua în care m-am
hotărât să pictez ceasuri, le-am pictat moi. Într-o seară mă simţeam obosit şi
mă durea capul. Voiam să mergem la cinema cu câţiva prieteni, însă în ultimul
moment am hotărât să rămân acasă. Gala a ieşit, iar eu mă gândeam să mă bag în
pat. După cină mâncasem camembert şi imediat ce au plecat musafirii eu am mai
rămas la masă, gândindu-mă la problema filosofică a “moliciunii” acelui tip de
brânză. M-am ridicat, m-am dus în atelier şi, ca de obicei, am aprins lumina
pentru a mai arunca o privire la tabloul la care lucram. Ştiam că atmosfera pe
care am reuşit să o redau în acel tablou trebuia să fie fundalul unei idei, dar
nu ştiam care. Voiam să sting lumina, când, dintr-odată, “am văzut” soluţia. Am
văzut două ceasuri moi,unul dintre ele atârnând de creanga măslinului. În ciuda
faptului că mă durea capul îngrozitor, am început să pictez. Când s-a întors
Gala, după două ore, tabloul, care va deveni unul dintre cele mai faimoase, era
gata.” Totul a plecat de la influenţa mediului, de la o bucată de brânză
“descompusă”, de la un obiect comestibil, care devine metafora aspectului
psihologic al timpului.
Inspirat de relaţia
dintre vis şi realitate , Dali numea “Persistenţa memoriei” “o fotografie
dintr-un vis, pictată de mână”, la baza căreia au stat viziunile avute în
timpul halucinaţiilor psihotice auto-induse. Dali a reuşit adesea să se plaseze
chiar şi în centrul celor mai sinistre viziuni: capul distorsionat din această
pictură reţine trăsăturile figurii artistului (se presupune că are forma unei
pietre găsite de pictor pe plajă), iar stâncile aurii de pe fundal evocă
peisajul de coastă din Catalonia natală. Un obiect inert ransformat într-un cap
uman e un exemplu de asociere subconştientă pe care artistul a căutat să o
exprime în opera să.
În stânga jos se află
un ceas de buzunar din bronz, neafectat de căldura soarelui, ci atacat de un
roi de furnici ce se îngrămădesc în mijloc, ca şi cum s-ar hrăni din suprafaţa
lucioasă. Furnicile sunt o metaforă a decăderii, ca şi în filmul “Câinele
andaluz”. Furnicile nu sunt singurul simbol al distrugerii. Cum Dali cunoştea
teoriile relativităţii enunţate de Einstein, apare ipoteza că ceasurile topite
simbolizează distorsiunea timpului sub forţa gravitaţiei, ca o metaforă pentru
ameninţarea războiului din anii ’30. Copacul golaş din stânga aminteşte de
arborele lui Goya din gravurile “Dezastrele războiului”, în care apare înfipt
un cap.
Nuanţele de galben şi
albastru ce domină peisajul capătă, sub pensula lui Dali, un aer sinistru,
aproape bolnav. Provocând convenţiile, Dali plasează zona cea mai luminoasă a
tabloului în depărtare, pe linia coastei, un truc pentru a îndepărta privirea
de la obiectele deformate din prim-plan. Aceste tonuri dau impresia unei umbre
puternice, care acaparează partea de jos a pânzei. Aici se află şi acea formă
distorsionată asemănătoare unei fete omeneşti, de culoare palidă, cu nuanţe de
albastru, ca o bucată de carne moartă, impresie întărită şi prin nuanţele de
ocru care o înconjoară.
Una dintre cele mai
reprezentative creaţii suprarealiste din toate timpurile, lucrarea de artă
“Persistenţa memoriei”, care avea să devină pentru Salvador Dali una din cele
mai importante lucrări ale sale, dacă nu chiar cea mai importantă, a creat
intrigi şi controverse în lumea anilor 30’, 40’, şi chiar mult după aceea,
şocând prin elementele sale excentrice şi forma lor neobişnuită, impresionând
prin tehnică şi perspectivă şi fascinând iubitorii de artă de pretutindeni.
Surse:
http://istoriesicultura.ro/
http://www.picturicelebre.ro/
http://www.roportal.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu