vineri, 27 iulie 2012

Mânăstirea Agapia, vatră de spiritualitate



„În fiece toamnã, când ziua se pleacã spre asfinṭit, peste turlele Agapiei roieşte larma rândunicilor care se gãtesc de ducã…În curând se vor retrage şi florile, cu ghivece cu tot, lãsând pridvoarele pe seama singurãtãṭii lor solemne“.
                                                                                                         Bartolomeu Anania

Am revãzut mãnãstirea Agapia în toamna anului 2011,cu ocazia unei excursii organizate în cadrul unui proiect Comenius bilateral, româno-turc. Cu ocazia excursiei, vãzând uimirea şi încântarea oaspeţilor turci, am avut o tresãrire şi am  coborât în adâncul sufletului meu cautând ceea ce am rãtãcit pe drum…credinţa şi speranţa.
Papa Ioan Paul al II lea, în 1999,când a poposit în România, la sfinţirea locului pentru Catedrala Întregirii Neamului,a afirmat că „România este Grădina Maicii Domnului” şi că a venit „să contemple chipul lui Iisus în Biserica noastră”. E vremea ca şi eu sã fac acelaşi lucru!


Judeţul Neamţ abundă de biserici, schituri, mânăstiri. Unii l-au denumit ”Athosul românesc”.Se poate sã fie aşa,ţinând cont de numãrul mare de locaşuri de cult rãspândite în tot judeţul.
Aflată în căuşul munţilor, într-un loc desprins parcă din poveste, mănăstirea Agapia îţi dăruieşte linişte, pace sufletească şi te încarcă cu toată smerenia acestui loc. De cum intri în curtea mănăstirii, eşti copleşită de furmuseţea şi curăţenia care domină peste tot. Florile se revarsã în neştire peste balustrade,dându-ţi  senzatia de grãdina botanicã.
 

Biserica  de un alb imaculat,strãlucitor marcata in unele locuri de ferestre mari şi de icoana hramului,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril,pictatã de Nicolae Grigorescu,este asediatã de verdele  brazilor si de ruginiul toamnei ce s-a aşternut peste împrejurimi şi peste “Pãdurea de argint”.

“Pădurea de argint” este o rezervaţie de tip mixt, forestierã şi peisagisticã. Se întinde pe o suprafaţã de aproximativ 2,4 ha şi este alcãtuitã dintr-un arboret de mesteacãn. Pãdurea, în cea mai mare parte a ei, are arbori bãtrâni cu vârsta de peste 100 de ani, dar şi arbori mai tineri de 20 pânã la 50 de ani.
 Codrii de aramã îşi datoreazã numele frunzelor provenite de la stejarii vechi de peste 130 de ani, care toamna au culoare arãmie.Mestecenii din Pãdurea de Argint capãtã o culoare argintie toamna.


“De treci codri de arama, de departe vezi albind
S-auzi mândra glasuire a padurii de argint.
Acolo, lânga izvoara, iarba pare de omat,
Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet;
Pare ca si trunchii vecinici poarta suflete sub coaja,
Ce suspina printre ramuri cu a glasului lor vraja.
Iar prin mândrul întuneric al padurii de argint
Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;
Ele trec cu harnici unde si suspina-n flori molatic,
Când coboara-n ropot dulce din tapsanul pravalatic,
Ele sar în bulgari fluizi peste prundul din rastoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albastri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Umplu aerul varatic de mireasma si racoare
A popoarelor de muste sarbatori murmuitoare.”
                               (Mihai Eminescu – “Calin – file din poveste”)

Mãnãstirea Agapia este singura aşezare monahalã ortodoxã din România care poartã numele de “dragoste creştinã”, provenind din grecescul “agapis”. Mãnãstirea, cât şi zona care o înconjoarã, a preluat numele de la cãlugarul Agapie(în limba greacã însemnând ''drag'' ''dragoste''), care în secolul al XIV-lea a construit, în aceasta zona a Neamţului, o bisericuţã din lemn. De numele sau se mai leaga cel al lui Petru Rares si Elena Doamna. Prima menţiune documentarã s-a facut prin Hotarnica lui Ilies Voda in 1437.
 



Este o mãnãstire ortodoxã de maici, iniţial a fost de cãlugãri, a doua ca numãr de vieṭuitoare dupã Varatec şi adãposteşte singurul seminar de fete din Moldova. 

În jurul mãnãstirii s-au construit de-a lungul anilor peste 300 de case ce alcãtuiesc satul mãnstiresc. Multe dintre acestea, construite in cel mai curat stil popular şi având o vechime de 150-200 de ani, au valoare artistica, istorica si memorialistica, servind ca loc de odihna si reculegere unor ilustre personalitati ale vietii noastre cultural-artistice si social-politice. 


Clãdirile din incinta adãpostesc stãreṭia, cancelaria, casa de oaspeṭi, muzeul, biblioteca şi atelierele. Cerdacul de la parter şi cel de la etaj sunt largi, lucrate din lemn, frumos ornamentat, încarcate cu ghivece de flori, care întregesc imaginea de curãṭenie din aceste locuri.



Cãci de la Vlahuţã la Bartolomeu Anania, de la Delavrancea la Caragiale, de la Kogãlniceanu la Eminescu, de la Gala Galaction la Haşdeu, de la Hogaş la Ibrãileanu, de la Duiliu Zamfirescu la Ionel si Pastorel Teodoreanu, de la Otilia Cazimir la Topârceanu, de la Tonitza la Bancila şi încã mulţi alţii, toţi au lãsat aici o parte din sufletul lor. Cu toţii au fost atraşi de foşnetul singurãtãţii, de rugãciuni, de „vãzduhul tãmâiet“ al Codrilor de Arama care se aflã la o aruncãtura de bãţ...

Toatã lumea - pelerini ori simpli turişti - ştie un singur lucru despre Agapia: cã a fost pictatã de Nicolae Grigorescu.
“Agapia înseamnã înãlţare prin iubire, culoare şi rugãciune” spunea Nicolae Grigorescu. 

 Pictura interioara este  executatã de  Nicolae Grigorescu între anii 1858 si 1860, când abia împlinise 20 de ani !
“Nicolae Grigorescu, dupã anii de ucenicie la pictorul ceh Chladek, unde se întâlnise cu arta Renaşterii italiene şi olandeze şi deprinsese arta coloritului viu a şcolii veneṭiene, are norocul sã întâlneascã un om deosebit, cãlugãrul Isaia Piersiceanu. Acesta îl aduce la Neamṭ unde picteazã, printre altele, o icoanã pentru maica Tavefta Ursachi, stareṭa mânastirii Agapia, care puternic impresionatã, nu ezitã sã-i dea comandã pentru pictarea bisericii ce era în refacere. Talentul, completat de studierea operelor Renaşterii, fac ca Nicolae Grigorescu sã depãşeascã canoanele stilului neo-clasic caracteristic secolului al XIX-lea şi sã dea la ivealã tablouri şi compoziṭii murale de o facturã cu totul superioarã, precum Fecioara cu Pruncul, Punerea în mormânt, Cina, dar mai ales seria de sfinṭi, printre care Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ioan Botezãtorul sunt de o remarcabilã superioritate picturalã.
O bogãṭie de forme şi de culori, o aşezare echilibratã a personajelor, o execuṭie caldã, umanã, iatã ceea ce caracterizeazã arta lui. Umanã în adevãr. Spre deosebire de icoanele obişnuite - mai cu seamã cele bizantine, în care sfinṭii prezintã nişte feṭe uscate, hieratice - în icoanele lui Grigorescu apar personaje vii, omeneşti, desprinse de pictor din realitatea din jur, ṭãrani din împrejurimi sau persoane în trecere pe la mânastire.”
Pictura interioară a bisericii, în stil realist, a fost realizată timp de 3 ani. În portretele de sfinţi     s-au folosit modele vii: ţărani, călugări, preoţi şi călugăriţe din mănăstire. Scene de ansamblu, cu teme diferite, au fost inspirate după picturile marilor maeştri ai Renaşterii: Rafael, Tizian, Leonardo da Vinci, toate adaptate condiţiilor impuse de spaţiu şi aducând un colorit nou, original.
Printre icoanele din catapeteasmă, pictate pe lemn, în stil neoclasic, se află şi autoportretul lui Nicolae Grigorescu, în figura profetului Daniel (ultimul medalion din colţul din stânga).
Pictura realizatã de Grigorescu la Agapia, l-a impresionat pe Mihail Kogalniceanu, pe atunci ministru al Cultelor, aflat în vizitã la mânastire, care i-a aprobat imediat bursa pentru perfecṭionare la Paris.






La Agapia mai poţi vizita şi Casa lui Alexandru Vlahuta, astãzi casã memorialã, plinã de amintiri, de istorie si de farmec. Aici era locul de întâlnire a mai tuturor scriitorilor şi oamenilor de culturã ai sfârşitului de secol XIX. Aici, în veranda casei mari, odihnitoare, nu de puṭine ori au poposit I. L. Caragiale, Ion Creangã, Barbu Delavrancea, G. Ibrãileanu, Calistrat Hogaş, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu . . ., toatã floarea intelectualitãṭii timpului. Pe pereṭii scãrii şi ai verandei sunt afişate scurte fragmente din gândurile lor, din operele lor.
Ajuns în parcarea din faţa mânãstirii şi ridicând ochii spre zidurile mãreţe şi clopotniţa impresionantã care strãjuieşte intrarea,te simţi mic în faţa lui Dumnezeu dar şi a celor care au ridicat aşezãmântul.

 




Informaţii utile
Agapia; Mânastire de maici
Adresa: Agapia, jud. Neamt
Ctitor: calugar Agapie
Anul zidirii: 1647
Hramul: Sf. Arhangheli Mihail si Gavril

Obiective turistice vecine: muzeul mănăstirii, mănăstirea  Agapia Veche (Agapia din Deal), casa memoriala Alexandru Vlahuţă de la Agapia, mănăstirea Varatic, Biserica "Schimbarea la Faţă" - 1844 - Văratic, mormântul Veronicăi Micle de la Varatic, Căminul de bătrâne "Cuvioasa Nazaria" - Varatic, Codrii de Aramă, Codrii de Argint

Căi de acces: Plecând din Piatra Neamţ - pe DN15C - Dobreni - Bodeşti - Oşlobeni - Crăcăoani - Bălţăteşti - Săcăluşeşti - la stg. Agapia

Localizare : Situata la 43 km de Piatra Neamt si la 9 km distanta de Tg. Neamt.

Taxe şi program:Taxa de vizitare a mănăstirii este de 5 lei pentru adulţi şi de 2,5 lei pentru elevi şi studenţi.

Casa Memoriala Alexandru Vlahuta este situata în comuna Agapia, jud. Neamt
Tel: 0233662136
Înfiintata: în anul 1958

Program vizitare muzeu:zilnic: 9-17 (octombrie – martie);10-18 (aprilie – septembrie)                           Luni: închis.

 Copleşitã de lecţia credinţei, dar cu linişte şi pace în suflet, mã pregãtesc de mãreaţa  lecţie a istoriei - Cetatea Neamţului.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spre Corfu cu mașina

În vacanțe călătoresc doar cu mașina, deoarece nu-mi plac avioanele și, în plus, mașina îmi conferă o libertate de mișcare și o oare...