marți, 29 noiembrie 2011

"Mândria de a fi român se stinge ca flacăra unei lumânări într-un spaţiu fără oxigen."

M-am hotãrât sã renunţ pentru o perioadã la seria articolelor  despre cãlãtorii şi sã dedic o parte din gândurile şi din timpul meu acestei luni magice din calendar şi din viaţa noastrã-Decembrie.

Decembrie este a 12-a lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.
Numele lunii decembrie (latină: December) vine de la cuvântul latinesc decem, zece, pentru că luna decembrie era a zecea lună în calendarul roman.
Grecii numeau luna decembrie Poseidon. În România, luna decembrie, popular, se numește Undrea. 

Denumirea de Undrea sau Andrea vine de la faptul că încă se păstrează amintirea Sfântului Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie.
Decembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și Septembrie.


1 Decembrie –Ziua Naţionala a României
Peste tot, în mass-media se vorbeşte despre însemnãtatea acestei zile şi despre mândria de a fi român.Se desfãşoarã o vastã campanie despre „Mândria de a fi român”. La toate posturile de televiziune suntem întrebaţi despre cât de mândri ne simţim cã suntem români şi despre românii cu care ne mândrim.
Tot anul se vorbeşte despre românii care nu ne fac cinste nici în ţarã, nici în strãinãtate; ne sunt prezentaţi zilnic violatori, criminali, hoţi şi hoţii, traficanţi, proxeneţi şi toatã pleava societãţii. Dar, culmea, de 1 Decembrie trebuie sã fim mândri cã suntem români şi sã privim poveştile românilor de ispravã! De ce doar o datã pe an sunt promovate valorile? De ce doar în preajma zilei naţionale auzim despre românii care ne fac cinste?... Pentru cã ei sunt neinteresanţi şi nu cresc audienţa posturilor tv.Tot anul posturile de televiziune promoveazã nonvaloarea, pleava, mocirla, subcultura, falsele modele şi acum ne îndeamnã insistent sã intrãm fie în cabina postului, fie pe site-uri sau pe paginile de facebook şi sã vorbim despre modele ,despre cei cu care ne mândrim şi despre cât de mândri ne simţim cã suntem români. Nu pot sã fiu ipocritã şi sã mã declar mândrã ca trãiesc într-o ţarã în care statul mã furã, în care statul mã condamnã la moarte prin subfinanţarea sistemului sanitar, sau în locul în care „ţara mã vrea prost” prin batjocorirea dascãlilor de cãtre acelaşi stat. Acel stat care nu-şi respectã cetãţenii nu meritã respectul meu, al unui umil locuitor al teritoriului cuprins între graniţele actuale ale ţãrii, nu cele din 1918,şi de aceea nu pot fi mândrã cã sunt româncã.
O sãptãmânã pe an este foarte puţin pentru a trezi sentimente patriotice în conştiinţa tinerilor debusolaţi de un capitalism sãlbatic şi de modele gen ”piţipoanca de Dorobanţi”, „bãieţii deştepţi”, „regii asfaltului” şi multe alte false modele de care sunt pline posturile de televiziune. Aşadar, ziua de 1 Decembrie este pentru mine o zi obişnuitã pentru cã am uitat semnificaţia ei adevãratã...




Pentru cã domnul Andrei Pleşu vorbeşte mult mai bine decât mine despre „mândria de a fi român” îi dau cuvântul...

"Mândria de a fi român"
eseu de Andrei Pleşu
Nu poţi fi mândru (sau ruşinat) de o calitate pe care n-ai obţinut-o prin merit sau prin opţiune.
Nu te-a întrebat nimeni dacă vrei să te naşti român şi n-ai fost declarat român de un juriu care ţi-a evaluat, în prealabil, virtuţile. Te-ai trezit român, aşa cum te-ai trezit bărbat sau femeie, brunet sau blond, înalt sau scund. A spune, aşadar, “sunt mândru că sunt român” e totuna cu a spune “sunt mândru că am nasul cârn”, sau “sunt mândru ca am ochi albaştri”. Întrucât a fi român nu e o alegere personală şi nici un premiu acordat prin concurs, ci o determinare înnăscută, nici mândria, nici jena, nici recunoştinţa, nici insatisfacţia n-au ce căuta aici. Mai departe: nu poţi fi mândru de a aparţine unei categorii atât de largi, încât ea conţine, inevitabil, elemente contradictorii. Nu poţi spune “sunt mândru că sunt om”. Există oameni care justifică, eventual, mândria de a fi om, dar există şi căzături, ticăloşi, rebuturi, care fac specia de râs. La fel, exista români de a caror concetaţenie poţi fi flatat, şi există alţii care ne strică firma. Poţi fi mândru de Eminescu, dar nu poţi fi mândru de Alexandru Drăghici sau de Ramaru. În cel mai bun caz, ai putea fi deci îndreptăţit să fii mândru că eşti om cumsecade (nu om in general), sau român de ispravă (nu român in general), deşi a fi “mândru” de o calitate proprie, chiar reală, e oricum un comportament discutabil. Pe de altă parte, e cu totul nedrept ca românii nereuşiţi să se simta mândri că fac parte din aceeaşi categorie cu românii reuşiţi. E scandalos ca Mischie să fie mândru că e din neamul lui Ştefan cel Mare. Dacă românii sunt P.P.Carp, Brătienii, Maniu, Elisabeta Rizea, Enescu şi Brâncusi, mă bucur să fac parte din aceeaşi comunitate cu ei. Dar dacă românii sunt Ionescu-Caion, Horia Sima, Emil Bobu, Aurelian Bondrea şi alţii ca ei, nu sunt prea încântat de vecinătate. Românii de anvergură, românii de bună calitate slujesc frecvent de paravan, sau de instanţa legitimatoare pentru tot soiul de derbedei, grăbiti să-şi asume merite cu care n-au nimic în comun. Unii se comportă ca şi cum meciul câştigat de o echipa românească e o victorie personală, o isparavă a muşchilor proprii. Copiii care se disting la olimpiade, gimnastele, campionii, muzicienii, scriitorii care ajung la o notorietate transnaţională sunt resimţiţi ca alibiuri ale valorii proprii. Chibiţul e mândru de talentul celui din teren şi ajunge să se identifice cu el. Au câştigat “ai noştri”, i-au bătut “românii noştri”, “suntem cei mai buni” sunt expresiile candide, dincolo de care se ascunde convingerea absurdă că cel care le proferează e el însuşi subiectul succesului. Nea Ghiţă îl aplaudă pe Ilie Năstase, ca pe un delegat al competenţei proprii. Ilie nu e decât prelungirea pe teren a lui nea Ghiţă, instrumentul lui de luptă, mâna lui dreaptă. Românul e când Hagi, când Nadia Comăneci, când Ţiriac, când Brâncuşi, când Mircea Eliade. Epuizat de atâtea performanţe, el adoarme, în cele din urmă, obosit, dar mândru. A învins pe toate fronturile. În dimineaţa următoare, lucrurile reintră, pentru o vreme, în normal: mici chiuluri şi trişerii cotidiene, străzi cu gropi, preţuri mari, politicieni mincinoşi etc. (“Treabă romanească...”) Întrebat, în particular, ce mai face, românul răspunde cu obidă: “Fac pe dracu! Nu vezi în ce hal suntem? Ce ţară e asta?”. Dar întrebat de un reporter, în faţa camerei de luat vederi, el se recompune, îşi aduce aminte de strămoşi şi zice, fără să clipească: “Sunt mândru că sunt român!”.
Câtă vreme vom trăi de pe urma meritelor altor români, ale marilor români, nu vom face din România o ţară de care să fim mândri. Fiecare român ar trebui, dimpotrivă, să-şi pună problema meritelor sale personale, a succeselor lui, a efortului lui. Mândria de a fi român e ceva care trebuie luat nu ca punct de plecare, ci ca scop de atins. Altfel, în loc sa fie un combustibil energizant, ea va rămâne ceea ce este de multă vreme: un drog şi un somnifer.

Sursa: Dilema Veche

Un comentariu:

  1. Cata vreme vom trai cu rusinea de a fi romani?
    Plesu mi-a repugnat intotdeauna prin voit-savanta detasare in discutia unei idei si voit-aer de superioritate intelectuala.
    Domnia-sa uita, in mandria de a nu fi mandru ca e roman, ca realizarile d-sale (?) se datoreaza unui cod genetic mostenit, unei traditii mostenite, unui spatiu specific de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, teza sustinuta de dl. Plesu e cel putin penibila si nu arata decat lipsa acuta de intelegere a modului in care evolueaza o societate sau cum vreti sa-i spuneti, o constiinta nationala.
    Particularizarile la care face referire sunt fantastic de aleator alese. De exemplu, l-a "uitat" pe Adi Minune, de care cu totii suntem mandri (mandri ca a reusit sa scape necalcat in picioare, la concerte. :))) )
    Tot par example, eu nu sunt mandru de Eminovici. Un romantic sosit "dupa pauza" e doar un intarziat. Nu spun ca nu-mi place poezia lui Eminescu, ca nu apreciez rolul lui in literatura romana. Fiti siguri ca o fac.
    Dar unde e Blaga, in discursul d-lui Plesu?
    De ce induce dl. Pleshu ideea ca traim de pe urma marilor merite ale altora, ca nu suntem buni de nimic, ca suntem doar niste mici chiulai, trisand pe la colturi cu maruntisuri si cuvantand in gol despre mandrii pe care nu le meritam?
    Ei bine, eu am elevi de care sunt mandru, sper sa fie si ei mandri (candva) ca le-am fost prof. Si sunt romani.
    Ei bine, am fost mandru sa nu-mi fie rusine ca sunt roman oriunde m-am dus, in toata lumea. Daca sut destui care pun in umbra "mandria de a fi roman", sunt destui care pot lumina si ideea asta (cred eu).
    Daca dl. Plesu are o problema de mandrie, i-as sugera sa ceara cetatenie americana, ca sa aiba motiv sa fie mandru de ceva. Macar de un american dream. Si o cola mai ieftina decat pe bulivar.

    RăspundețiȘtergere

Corfu Town, orașul castelelor

Scăldată de apele foarte sărate ale Mării Ionice, cu peste 250 de zile însorite pe an, insula Corfu se remarcă prin vegeta...