joi, 22 decembrie 2011

Amintiri din “Epoca de Aur”

“Revolutia” m-a prins în Ţinutul Secuiesc. Aveam 28 de ani, funcţii şi mulţi bani. Lucram în extracţia petrolului, locuiam intr-o organizare de şantier împreunã cu foarte mulţi tineri veseli şi petrecãreţi. Era ca într-o tabãrã permanentã, plãtitã de stat.



O parte din gasca de petrecareti
 Conduceam un department al instituţiei în care lucram şi, în noiembrie `89, mi s-a spus cã pentru a putea conduce în continuare acel department, trebuia sã devin membru de partid.Imi plãcea ceea ce fãceam şi aşa am acceptat, deşi tatãl meu îmi spusese: “Nu accepta! Nu mai ţine!”.El ştia mai multe decât mine, care duceam o viaţã boemã, departe de lumea dezlãnţuitã. La începutul lunii decembrie am fost chematã la organizaţia de partid, mi s-a pus un statut în mânã şi mi s-a spus cã pe 15 decembrie voi fi primitã în rândul membrilor de partid. Datoritã petrecerilor prelungite nu am reuşit sã citesc statutul şi cu douã zile înainte de şedintţã m-am dus la secretarul organizaţiei şi i-am spus cã nu sunt destul de pregãtitã, cã nu cunosc statutul destul de bine,  cã doresc sã aprofundez şi cã ar fi foarte frumos ca sã devin membrã de partid de ziua mea. Acest argument, primirea în rândul membrilor de partid chiar de ziua mea,i-a plãcut mult secretarului (un “ţãran”incult şi prost crescut) încât a fost de acord cu propunerea mea de amânare şi aşa am “ratat şansa” de  a deveni ceva în ce nu am crezut niciodatã. Puteam sã ne continuãm petrecerile nestânjeniţi!
Inceputul revoluţiei, pe 17 decembrie, ne-a prins la un chef.


"Gogol" recitand Mistretul cu colti de argint


Cu bunul nostru prieten,Calin

Aveam un coleg, maghiar,numit de noi ”Attila, pui de dac” care asculta Europa Liberã şi care ne-a intrerupt distracţia cu ştiri transmise din Timişoara.


Attila,pui de dac ascultand Europa Libera
 
Nu am crezut nicio clipã cã acţiunea celor de acolo va avea succes.Ii plângeam pe cei ce muriserã şi deplângeam soarta familiilor lor,gândindu-mã cã, pe lângã pierderile suferite, vor avea de înfruntat şi ororile Securitâţii. ”Securitatea” era, pe vremea aceea, cel mai de temut cuvânt.

In zilele ce au urmat am “participat” şi noi la Revoluţie ca majoritatea populaţiei, uitându-ne la televizor. Câte emoţii, câte lacrimi, câte nopţi nedormite şi mai ales câte speranţe…! Deşarte!
Am sperat cã totul se va schimba! S-au schimbat multe! Dar…
…Am descoperit  parvenitismul politic, manipularea maselor - conflictul interetnic a fost doar o manipulare la nivel de conducãtori pentru cã am trãit printre prietenii mei maghiari  din Târgu Secuiesc acele evenimente şi am vãzut revolta lor faţã de actele antisociale fãcute de unii semeni de-ai lor şi faţã de folosirea acestor fapte pentru învrãjbirea populaţiei; am vãzut doar la televizor cum românii erau “asupriţi” de maghiari, eu n-am trait aşa ceva şi am amintiri frumoase legate de colegii mei maghiari.
…Am descoperit degradarea umanã, am descoperit decãderea intelectualã a societãţii, am descoperit manelizarea, mitocãnia, falsele modele, cãderea liberã a moralitãţii, jaful, adevãratul genocid care este contemporan cu noi, am descoperit tenebrele societãţii şi ale creierelor umane. Am descoperit sãrãcia, incultura, prostituţia politicã şi culturalã, am descoperit MIZERIA. Pentru mine, ce s-a intâmplat acum 22 de ani a fost o Involuţie, nu o revoluţie.
…Am descoperit cã suntem un popor criminal. Şi cum altfel ne-am putea numi dacã, de Crãciun, când toate conflictele armate de pe glob înceteazã, noi am fãcut un spectacol mediatic din uciderea familiei dictatoare? Spectacol la care am participat cu toţii.Toţi am urmãrit cu sufletul la gurã capturarea, “judecarea” şi execuţia publicã a soţilor Ceauşescu. Şi poate ,de aceea am fost pedepsiţi sã avem conducãtorii pe care i-am avut ulterior şi îi avem şi în prezent.

Nu pentru aceastã lume au murit copii şi pãrinţi în `89. Nu cred cã la asta au visat atunci când au ieşit în stradã şi au fost împuşcaţi sau cãlcaţi de TAB-uri.Ei au dorit o altã lume pentru noi…
Mai ales acum, în vremurile pe care le trãim, mã doare pânã la lacrimi sacrificiul lor şi gândurile mele se îndreaptã pios spre jertfa lor supremã.
Sã nu uitãm cã…


Nu regret acele timpuri, de dinainte de `89, dar în aceste clipe mi-e dor de tot ce-a fost frumos în “Epoca de Aur”, mi-e dor de timpul pe care-l petreceam în faţa cãrţilor şi nu a televizorului sau computerului, mi-e dor de întâlnirile reale , nu virtuale, cu prietenii.


Mi-e dor de inteligenţa cu care DIVERTIS-ul fenta cenzura şi cu care fãcea sãli pline la “Galele Amfiteatru”.


Mi-e dor de concertele lui Alexandru Andrieş din “Club A” şi de cântecele lui cu substrat

  Mi-e dor de spectacolele protestatare ale lui Moţu` Pittiş, mi-e dor de taberele culturale de la Slãnic Moldova


alãturi de Vali Sterian şi de Doru Stãnculescu, de grupul Divertis sau de Brigada ASE, mi-e dor de spectacolele susţinute de soţul meu, Ovidiu împreunã cu trupa lui de muzicã reggae!









Imagini din timpul spectacolelor sustinute de sotul meu ,Ovidiu (cel cu barba) pe scena Casei de Cultura a Studentilor din Iasi si la Slanic Moldova


Mi-e dor de tot ceea ce-ţi stimula inteligenţa.!Mi-e dor de buna creştere a copiilor, de respect,de solidaritatea sincerã, mi-e dor de VALORI!
Şi, mai ales mi-e dor de zãpezile de altãdatã

mi-e dor de Crãciunul familiei

nu de Crãciunul comercial de azi! Mi-e dor de mirosul de prãjituri fãcute cu mari sacrificii, mi-e dor de seara de Ajun cu tot ce însemna ea mai frumos: colinde, Moş Gerilã ,mult mai autentic şi mai sobru decât Moş Crãciunul rotofei şi foarte vesel de azi, reunirea întregii familii în jurul bradului plin de artificii şi de ambalaje rãmase goale dar camuflate cu grijã.




Mi-e dor de OAMENI !

Ultimul Revelion din comunism


 
Amintirile mele din "Epoca de Aur" sunt frumoase.Nu sunt o nostalgica, dar pentru mine a fost o perioada frumoasa.


Un comentariu:

Corfu Town, orașul castelelor

Scăldată de apele foarte sărate ale Mării Ionice, cu peste 250 de zile însorite pe an, insula Corfu se remarcă prin vegeta...