vineri, 4 august 2017

Croația, un vis împlinit


De la bun început am dorit ca anul acesta să vizitez Croația. Câteva luni m-am documentat, am făcut trasee, variante care să cuprindă cât mai multe obiective și…calcule. Eiii, la calcule a ieșit prost! Bugetul era prea mic pentru o țară așa de scumpă. Cu regrete în suflet, în toiul căutărilor, am renunțat la Croația.
Croazieră spre insula Cres
Alte planuri, altă țară, alte documentări, alte vise, alte calcule… Ooops, iar a ieșit prost! Și circuitul prin Italia de nord era prea scump. Ajunsesem în punctul în care renunțasem la planuri și așteptam să apară ceva… Și a apărut pe booking.com o ofertă de cazare în Opatija, Croația. Din nou trasee, documentare și calcule.După ce traseul și rezervările cazărilor au fost definitivate, am început calculul kilometrilor, al taxelor de autostradă, al costului parcărilor și al intrărilor la obiectivele turistice și, în final, am constatat că ne încadrăm în buget și că ne rămân suficienți bani pentru mâncat și la restaurante tradiționale sau pentru suveniruri. De data aceasta calculele au ieșit bine deoarece am renunțat la ideea de a vedea cât mai multe și ne-am rezumat la un sejur în Opatija și la câteva excursii. 
Și a venit și data plecării. După un drum epuizant prin România, care durează 8-10 ore sau chiar mai mult (noi locuim în estul țării), drum despre care voi povesti altă dată,  ajungi într-o altă lume.

Undeva pe E673, între  două tronsoane din A1
 
De la bun început Croația m-a cucerit pe deplin. De la peisaje, la autostrăzi, la oamenii pe care i-am întâlnit, totul a fost dragoste la prima vedere. Nu credeam că va fi o țară care să detroneze dragostea mea cea mare pentru Grecia. 

Plajă între Rijeka și Senj

După vacanța de anul acesta, sufletul meu oscilează între iubirea necondiționată pentru Grecia și nou venita în viața mea, Croația. Grecia și Croația sunt ca două fete extrem de frumoase, doar că una este de la „țară” și alta de la „oraș”. Întrebarea e: ce alegi, naturalețea sau rafinamentul? Grea alegere!

Croazieră insula Cres

Autostradă între Zagreb și Rijeka
Șoseaua de coastă între Rijeka și Senj
                      
Croația este una din țările cele mai bine conservate din Europa. Este locul unde nuanțele calde ale Mării Adriatice se îmbină perfect cu liniștea și prospețimea munților și cu auriul câmpiei Panonice. Aici întâlnim un peisaj de vis, concretizat în opt parcuri naționale, adevarate bijuterii de frumusețe, și asta în ciuda dimensiunii destul de mici a țării.

O vacanță în Croația poate însemna, în afară de plajă și baie într-o mare de o limpezime și o culoare încredibilă, navigare în apele azurii ale Adriaticii, o incursiune în insula Cres, care este unul dintre ultimele habitate ale vulturului pleșuv din Europa, sau în oricare din cele 1865 de insule pe care le deține această țară, excursii în parcurile naturale sau o incursiune istorică în antichitate sau în perioada medievală.


Golful Kvarner, insula Cres

Beli, una dintre cele mai vechi așezări omenești din insula Cres

Lacurile Plivice
Arcul roman din Rijeka

Orice doriți să faceți, Croația este locul unde culorile naturii se exprimă la intensitatea lor maximă.

Parcul Angiolina din Opatija

Croația este una dintre cele mai iubite destinații din Europa de către cei aflați în căutarea unei plaje liniștite. Peisajele de vis, intimitatea pe care ți-o oferă majoritatea plajelor și ospitalitatea localnicilor sunt doar câteva dintre motivele care conving an de an mii de turiști să includă Croația pe lista celor mai căutate destinații pentru vacanța de vară.
Plajă din insula Cres





Insula Cres

Imaginează-ți întinderi de stâncă sau plaje izolate, cu pini verzi de-a lungul lor și ape cristaline în care îți vezi foarte clar degetele de la picioare, alături de peștii care înoată chiar lângă mal.



Marea este în diferite nuanțe și combinații de albastru, verde și turcoaz, vegetația este mediteraneană, serviciile sunt de calitate, mâncarea este extraordinară, poți practica sporturi acvatice și pe lângă toate astea, ai nenumărate obiective turistice de vizitat: Parcuri Naționale, vestigii romane, ruine, amfiteatre, biserici, insule, plaje și multe altele.
Sporturi nautice în insula Krk

Toate acestea le găsești și în Grecia, doar că în Grecia ai senzația că există o mare dezordine arhitecturală, că lucrurile sunt lăsate la voia întâmplării și că viața este o eternă „Dolce far niente”. În Croația se simte și rigoarea austro-ungară, stilul arhitectonic este specific, iar populația este educată în spiritul respectului față de semeni, față de natură și față de istoria țării.
Noi am ales pentru anul acesta peninsula Istria cu un sejur de șapte nopți în Opatija.

Statuia „Doamna cu pescărușul” din Opatija

În decursul istoriei Istria a fost cucerită și recucerită de nenumărate ori. A aparținut Italiei, Franței, Germaniei, Iugoslaviei și are are nenumarate obiective turistice din diferite perioade istorice.
Originea termenului de „croat” - „Croația” este incertă, fiind vehiculate mai multe teorii, cele mai cunoscute afirmând că el reprezintă fie o denumire gotică fie una indo-ariană dată unui trib slav.
Numele Croatiei provine din termenul Croatia din latina medievala, provenit din Dux Croatorum ("Duce al Croatilor") atestat in Inscriptia Branimir, ea insasi forma derivata din cuvantul slav de nord-vest Xrovat, prin metateza lichida de la termenul din slava comuna Xorvat, sau de la proto-slavul Xarwat sau Xurvatu. Originea numelui este nesigura, dar se considera a fi de origine gotica, termen indo-arian atribuit unui trib slav. Cea mai veche inregistrare a etnonimului croat pastrata pana astazi este un radical variabil, atestat prin tablita de la Baška in forma ("Zvonimir, rege croat").

Prima atestare a termenului latinesc este atribuita cartei ducelui Trpimir din 852. Originalul s-a pierdut, fiind pastrata doar o copie din 1568 ceea ce duce la indoieli privind autenticitatea sa. Cea mai veche inscriptie in piatra pastrata este Inscriptia Branimir din secolul al IX-lea (gasita langa Benkovac), unde ducele Branimir este descris ca Dux Cruatorvm. Inscriptia nu este datata precis, insa, Branimir a condus Croatia in 879–892. Cea mai veche mențiune scrisă, în limba croată, a termenului „croat” (xъrvatъ) este întâlnită în tăblița Baška, care îl menționează pe „Zvonimir, rege croat” (zvъnъmirъ kralъ xrъvatъskъ).
 
Croația este o țară care nu demult a ieșit dintr-un război (pe unele case se mai văd încă urmele de proiectile).
Urme ale războiului în drumul spre lacurile Plitvice
  
Orașele lor sunt asemănătoare ca arhitectură cu ale noastre. Dar metalitatea lor, organizarea exemplară și respectul față de natură este total diferit de ceea ce vezi în România.

Drumurile (majoritatea autostrăzi) sunt impecabile, curățenia în locațiile turistice este ireproșabilă, utilitățile pentru turiști (centre de informare, indicatoare turistice, pliante de informate gratuite, inclusiv toaletele publice) sunt acolo unde ai nevoie de ele. 

Autostrada între Rikeka și Zagreb



Zagreb

Coasta Dalmată este probabil cea mai frumoasă regiune a Croației. 
Este imposibil să vezi totul într-un singură vacanță, așa că vei vrea să te întorci. Eu deja visez la următoarea vacanță croată și sper ca acest vis să se împlinească!


Opatija, Lungomare


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce poți face gratis în Odessa? Plimbare prin celebrul cartier Arcadia și prânz la restaurantul la fel de celebru „Dacha”

Arcadia este o parte istorică din Odessa, cunoscută ca o stațiune renumită. Cartierul este situat în partea de coastă a orașului și a f...