Salonic - atracții turisice (I)

Salonic, capitala districtului Macedonia, este al doilea oraș ca mărime din Grecia, după capitala Atena, iar istoria lui începe în anul 315 î.H. Mai este denumit și Mireasa lui Thermaikos sau orașul Sfântului Dumitru. A fost construit în jurul golfului Thermaikos și este înconjurat de dealurile Hortiatis. 

Orașul Salonic are un caracter unic, datorită istoriei sale, a mozaicului de oameni, culturi, arhitecturi și a stilurilor de viață.  Cu un trecut multicultural, Salonicul este locul unde se întâlnesc trei mari religii: creștinismul, iudaismul și mahomedanismul, prin greci, evrei și turci, aceștia locuind în pace și armonie pentru mai multe secole.

De-a lungul sutelor de ani de existență, Salonicul s-a ales cu o vastă colecție de clădiri reprezentative pentru diverse perioade și stiluri: bizantine, romane, grecești, otomane, evreiești.

În scurta vizită făcută în acest oraș vibrant și tineresc, diferit față de alte orașe grecești, nu am reușit să vizitez tot ceea ce are el de oferit. Atmosfera orașului îmbină perfect spiritul tradițional grecesc, cu istoria, dar și cu distracția, cu plimbările romantice sau cu evenimentele culturale ce se desfășoară curent aici.

În ciuda mărimii sale, orașul poate fi străbătut foarte ușor, iar străduțele sale pietruite și înguste și labirintul de clădiri vechi vor constitui o adevărată provocare pentru amatorii de plimbări.

Primul drum l-am făcut la Bazilica și catacombele Sf Dimitrios, aflate în patrimoniul UNESCO.

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrios

 Este o construcţie imensă, care datează încă din secolul al V-lea.

Sf. Dumitru Izvorâtorul de mir, sărbătorit de întreaga Biserică Ortodoxă la 26 octombrie, ale cărui moaşte se găsesc aici, pe locul unde a avut loc martiriul său, este patronul şi ocrotitorul oraşului Salonic. 
Atât tradiţia, cât şi descoperirile arheologice indică faptul că în acest loc a fost o veche baie comună, în care Sfântul Dimitrie a fost închis şi martirizat în anul 303. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a suferit martiriul la 9 aprilie 304.

Bazilica, construită pe locul martiriului, este astăzi cea mai mare biserică din Grecia, renumită pentru cele șase panouri de mozaic care îl reprezintă pe Sfântul Dumitru împreună cu ctitorii bisericii sau cu copiii acestora. 

Biserica a fost ridicată la puțin timp după martiriul acestui fost ostaș roman, deosebit de erudit, devenit guvernator al Salonicului. Sf. Dimitrios a fost un om plin de curaj care nu s-a sfiit să-și declare credința creștină, chiar cu prețul vieții, fiind ucis cu o suliță în timpul prigoanei creștinilor de pe vremea împăratului Maximilian, în anul 306. Biserica a fost ridicată cîțiva ani mai târziu, apoi a fost mărită, iar în anul 1493 a fost transformată în moschee. A redevenit loc de cult creștin în anul 1912, pentru ca în 1917 să fie afectată de incendiul puternic care a cuprins Salonicul.

Prima biserică a fost un mic paraclis, construit puţin timp după anul 313 D.H. pe ruinele unei băi romane.

În 1493, aceasta a fost transformată în moschee, în 1912 a fost redată creştinătăţii, dar în 1917 a fost din nou distrusă de un incendiu. A fost refăcută complet şi a început să funcţioneze în 1949.

În prezent, pe acest loc există o frumoasă catedrală cu cinci abside, cu un pronaos şi transept. Cripta în care s-au aflat moaştele Sfântului Dimitrie se află sub altar.

Acest locaş adăposteşte racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este aşezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmură, împodobit cu fresce din viaţa sfântului.

Fântâna

Fântâna, ca parte integrantă a complexului de băi termale romane de lângă stadion, situată în faţa catapetesmei,  reprezintă locul în care împăratul păgân a poruncit să fie aruncat trupul Sfântului Dimitrie imediat după martiriu. Apa sfinţită a devenit izvor de vindecare pentru nenumăraţi creştini. Prin conducte speciale, era dusă câţiva metri mai spre sud, spre cripta martiriului.

În anul 1989, deasupra fântânii a fost aşezat un baldachin din marmură. Icoana lucrată în mozaic, care înfăţişează aruncarea sfântului în fântână, a fost realizată de maicile de la Mănăstirea Maicii Domnului Panorama – Tesalonic în anul 2007.  

Baldachinul Sfântului Dimitrie

Baldachinul iniţial confecţionat din argint era situat în partea stângă a bisericii. Prima mărturie despre existenţa lui datează din sec. 6. Prima vindecare cunoscută la baldachin este cea a eparhului Iliricului, Marianos, la mijlocul sec. V. 

Baldachinul a fost distrus în timpul invaziei arabilor din jurul anului 581. Ulterior, mai exact în anul 904, a fost înlocuit cu altul din marmură. Se păstrează o descriere amănunţită a acestuia datând din sec. X. După anul 1492, turcii au profanat mormântul Sfântului şi au distrus baldachinul în discuţie. Probabil că atunci mormântul Sfântului a fost mutat în paraclisul din stânga bisericii, unde a stat în toată perioada ocupaţiei turceşti.

Conform altei opinii, primul baldachin a fost construit, odată cu biserica, de eparhul Leontie în sec. V.

Cripta Sfântului Dimitrie

Iniţial, pe locul unde fusese depus Sfântul s-a construit un locaş de cult foarte simplu. Biserica ridicată de Leontie avea Sfânta Masă situată exact deasupra mormântului. Ulterior, mormântul a fost mutat mai în partea stângă a bisericii.

După incendiul din 1917, săpăturile au scos la iveală sub Sfânta Masă, la demisolul bisericii, o criptă în care exista un alt baldachin. În faţa lui s-a aflat un baptisteriu circular folosit pentru colectarea aghezmei şi mai apoi a mirului care era transportat aici prin conducte de plumb de la fântâna situată la nivelul superior. Cronologic, este mai vechi decât primul baldachin menţionat. A devenit loc central de pelerinaj mult mai târziu, începând cu sec. X.

Acest baldachin punctează locul întemniţării şi martiriului Sfântului Dimitrie.

Candela nestinsă din interiorul baldachinului a devenit un obiectiv căutat de mulţi pelerini. Uleiul sfinţit reprezintă un real izvor de vindecări.

Spaţiul de la subsol are acum statut de muzeu.

 

Sub altar şi sub transept se află o criptă. În cripta Sf. Dimitrie sunt expuse publicului obiecte care au rezistat incendiului din 1917 şi articole scoase de lumină de săpăturile recente efectuate în incinta monumentului.

În colţul sud-estic al bisericii se află capela Sf. Euthymios cu fresce din secolul al XIV-lea.
Și în curtea bisericii se pot observa câteva ruine ale zidurilor vechi și alte obiecte de patrimoniu. 

Trebuie să vizitaţi şi vechile catacombe ( eu nu am reușit), aflate chiar la subsolul bisericii, unde sunt expuse obiecte care au rezistat timpului și marelui incendiu. 

Biserica Sfântul Dimitrie este situată la intersecţia străzilor Agios Dimitrios şi Agios Nikolaos, la un bloc spre nord de Piaţa Romană, la poalele oraşului vechi.

Program: Luni 12:30-7pm; Marţi-Sâmbătă 8am-8pm; Duminică 10:30am-8pm.
Bilete: intrare libera

Autobuzele 22 şi 23, care opresc la interval de 10 minute în staţia de lângă biserică, circulă spre Piaţa Eleftherias.

După Biserica Sf. Dimitrios, am ajuns la Biserica Panagia Acheiropiitos, construită imediat după Sinodul din Efessus (cel în care Fecioara Maria a fost declarată “Mama lui Dumnezeu), fiind una din cele mai vechi biserici creștine funcționale de la origini. 

Biserica păstrează multe din decorațiunile inițiale atât la exterior cât și la interior.  S-au găsit însă mozaicurile originale care decorau podeaua, două rânduri de mozaic, care acum sunt în restaurare.  În sec. XV a fost transformată în moschee de către otomani, refiind creștinizată dupa 1913.

Aceasta biserică este inclusă în patrimoniul UNESCO, reprezentând o biserică bizantină din sec. al V-lea, D.H., aflată în centrul orașului Salonic. A fost construită între anii 450-470, datarea fiind făcută după cărămizile și mozaicurile sale, ceea ce o transformă în cea mai veche biserică din oraș. A fost modificată în sec. al VII-lea si apoi în sec. XIV - XV. În perioada bizantină, a fost cunoscută sub denumirea de Panagia Theotokos și era dedicată Fecioarei Maria, despre care se spune că avea o icoană vindecătoare în această biserică. Numele curent al bisericii a fost pentru prima dată atestat în anul 1320 și provine de la termenul de “acheiropoietos”, care înseamnă “care nu este făcut de mână”, ceea ce presupune că icoana nu fusese creată mâna omului. Creștinii o numeau în trecut pe Fecioara Maria “Ea cea care știe Calea”, de aceea era mai mult reprezentată cu pruncul Iisus în brațe, el fiind Calea.

Biserica Panagia Ahiropiitos sau templul Adormirea Maicii Domnului se află în centrul orașului Salonic, în partea bizantină a acestuia, la nord de Bulevardul Egnatia. Biserica a fost fondată pe ruinele unui complex de băi romane din secolul V, din care se păstrează și azi urme vizibile în culoarul de nord al bisericii.

Biserica Panagia Ahiropiitos este construită ca o bazilică cu trei abside, un pronaos pe partea de vest și un al doilea la intrare, plus nava centrală despărțită de două rânduri de coloane din marmura, cu capiteluri corintice în trei secțiuni. Pe latura de est se termină într-un mare arc semicircular, la nord având o capelă bizantină de mărime mijlocie, închinată Sfintei Irene. Pe partea sudică, în apropiere de intrare i s-a atașat o clădire cu absidă la est , care a fost folosită pentru nevoile religioase ale bisericii.

În anul 1430 otomanii conduși de sultanul Murad au transformat-o în moschee (Eski Moschee), fiind prima din seria transformărilor de acest gen din timpul stăpânirii otomane în Salonic. Toate frescele și mozaicurle bisericii au fost distruse aproape complet. După eliberarea de sub stăpânirea otomană, biserica a fost restaurată și închinată cultului ortodox.

Se pot admira frescele cu cei 40 de Mucenici din secolul al XIII-lea și mozaicurile cu motive florale, vegetale și zoomorfe, care au supraviețuit din secolul al V-lea și care au aparținut templului inițial. Cutremurul din 1978 a cauzat daune grave monumentului, care a marcat începutul unor ample lucrări de restaurare, finanțate de Uniunea Europeană.

În drumul spre faleză am vizitat Forumul Roman, situat în Piaţa Dikasterion din centrul Salonicului, pe partea dreaptă a străzii Makedonikis Aminis, la cca 20 m de intersecţia cu Fillipou.

Fiecare oraș mare din Grecia avea pe timpuri o piață mare, “agora”, un punct central unde se adunau artiștii sau alte figuri emblematice ale vremii: politicieni, oameni de cler, sportivi. Etimologic, “agora” înseamnă “loc de întâlnire” sau “ansamblu”. Nu trebuie să fie confundat termenul cu o “piață” unde se vând și se cumpără bunuri. Este într-adevăr o piață, dar unde oamenii se întâlnesc pentru a discuta. În general, o agora era înconjurată de coloane și alte clădiri. Forumul Roman, pe de altă parte, este traducerea agorei grecești în termeni romani. În textele vechi, se folosește deseori termenul de “forum” pentru a face de fapt referire la o “agora”. 

Forumul Roman din Salonic se afla in Piata Dikasterion. Agora grecească a fost extinsă pentru a deveni Forum pe două nivele. Cel mai impunător era teatrul din interiorul Forumului.

În plin centrul Salonicului, Forumul roman oferă trecătorilor o imagine panoramică asupra excavaţiei arheologice a sitului  situat la 4 m adâncime față de nivelul de bază al infrastructurii moderne a oraşului, în care se integrează perfect.

Forumul Roman, constând dintr-un complex de clădiri publice, ridicate pe două niveluri, datând din secolele II-III D.C., reprezenta centrul economic, politic şi intelectual al oraşului.

Pe lîngă funcţia sa administrativă şi comercială, edificiul deţinea şi un important rol social: era locul în care locuitorii obişnuiau să se întâlnească pentru a comenta evenimentele vremii.

Construit după modelul forumurilor ridicate de romani în multe din oraşele imperiului, complexul se situează la intersecţia a două străzi principale: una, orientată nord-sud (cardo), iar cealaltă, est-vest (decumanus). Una din aceste străzi corespunde axei verticale, care traversa oraşul între poziţia actuală a templului închinat lui Profitis Elias şi mare. Cea de-a doua stradă este actuala Egnatia Odos, care lega cele două porţi ale fortificaţiilor oraşului: poarta Kassandreotiki, în est, şi poarta Axis, din vestul oraşului.

Aceste străzi erau laborios decorate cu arce, peristiluri, porticuri, fântâni şi statui.

Ceea ce se vede astăzi în Plateia Dikasterion este rezultatul excavaţiilor efectuate în 1966 şi constituie sectorul sud-estic al părţii de nord a Forumului, cuprinzând: Piaţa, cu galeriile de est şi sud, Cryptoporticus-ul, Monetăria, Baia Publică şi Teatrul (Odeion), adică aproximativ două treimi din suprafaţa Forumului.

În partea de nord-vest a excavaţiei, a fost dezvelită o suprafaţă întinsă, de formă rectangulară, cu urme de pavare cu marmură, iar în partea de est, a fost scos la iveală Teatrul, cu rânduri etajate de cărămidă şi scena.

În partea de sud a unei galerii subterane, au fost aduse la lumină părţi de colonade, pardoseli de mozaic, scări din marmură, pavaje din piatră, canale, numeroase monede de argint şi sculpturi din marmură.

Pe peretele unei galerii a fost descoperită o frescă paleocreştină, de o valoare inestimabilă, reprezentând doi bărbaţi care se roagă, cu o cruce între ei, deasupra fiind figurat Iisus, şezând într-un tron. Această lucrare murală demonstrează că Forumul era destinat întâlnirii creştinilor în perioada romană târzie, putând fi chiar identificat drept locul unde Agios Dimitrios, sfântul protector al Salonicului, a fost torturat.

Astăzi, partea de sud-est a Pieţei, cu o lungime de 100 m şi o lăţime de 65 m, este perfect vizibilă. Complexul se extinde însă mult spre nord-vest, dincolo de limitele sitului excavat, sub fundaţiile blocurilor din apropiere.

În lungul Pieţei, pe cele trei laturi, se găseau galerii împodobite cu colonade duble în stil Corintic şi pardosite cu mosaic. În fundal se găseau camere, care găzduiau serviciile administrative. Din cele 200 de coloane, care au existat, singură salvată, şi care poate fi văzută complet izolată în Piaţă, a aparţinut părţii interioare a unei colonade.

Accesul în Piaţă se făcea numai dinspre partea nordică, pe unde, în perioada romană timpurie, trecea una din principalele străzi. Locuitorii Salonicului obişnuiau să se întâlnească aici pentru a asculta prelegeri, a discuta politică şi a filozofa.

Pe latura sudică a Pieţei, datorită înclinării naturale a terenului, a fost creată o construcţie cu două niveluri şi tavanul boltit (Cryptoporticus). Aceasta a funcţionat ca fundaţie pentru galerie şi, totdată, ca zid de sprijin pentru Piaţa de deasupra.

Pe partea sudică a construcţiei au fost create lanţuri de magazine, unde erau comercializate produse din lut şi cupru. Tot aici se organizau festivităţi religioase.

Strada comercială, de numai 2 m lăţime, pavată cu marmură, era paralelă cu actualul Fillipou.

Accesul la etajul galeriei se făcea pe scări, care dădeau într-o stradă paralelă cu cea de la nivelul inferior, dar mai largă decât aceasta (3,5 m), care ducea în Piaţă.

Cryptoporticus reprezenta o galerie cu două niveluri, construită pentru a nivela înclinarea naturală a terenului, de sub sectorul sudic al Pieţei. Galeria interioară subterană este foarte bine conservată, în timp ce din bolţile galeriei exterioare s-au păstrat doar câteva arce.

Pe acoperişul construcţiei, care constă din arce semicilindrice, existau deschideri (opaia), care serveau pentru ventilaţie şi iluminat.

Teatrul (Odeion) este situat în partea de est a Forumului, unde cel puţin trei faze de lucrări au fost identificate. Iniţial, în centrul părţii estice a Forumului, a fost construit un Bouleuterion rectangular acoperit, cu 200 de locuri. În secolele II-III D.C., datorită construirii unui teatru cu 400 de locuri, camera a fost dărâmată.

Accesul la Teatru se făcea prin 5 uşi de marmură. Uşile exterioare erau folosite numai de actori, în vreme ce publicul intra prin cele trei uşi din mijloc, care dădeau sub scenă, de unde se urca pe două scări.

Datorită accesului dificil, faţada edificiului a fost lărgită, iar pentru o mai bună vizibilitate au fost construite rânduri la acelaşi nivel cu scena. În consecinţă, un perete neobişnuit de înalt, numit podium, a fost ridicat în jurul orchestrei.

În secolul al III-lea D.C., Forumul Roman şi-a dobândit aspectul definitiv, prin ridicarea clădirilor publice din jurul Pieţei, pe trei laturi ale acesteia.

Până atunci, etajele galeriilor fuseseră acoperite cu o tencuială groasă, iar Teatrul era pavat cu plăci subţiri de gresie marmorată.

O mie de ani mai târziu, în secolul al IV-lea, podelele galeriilor au fost acoperite cu mozaicuri, iar porţiuni ale colonadelor au fost restaurate.

Nu peste mult timp, teatrul avea să fie extins, realizându-se o sală cu capacitatea de 2.500 de locuri, adică de patru ori mai încăpătoare. Scena a fost la rândul său lărgită spre vest, luând din lăţimea galeriei interioare, dar lăsând neatinse coloanele de pe zidul vestic.

Cele trei intrări centrale, folosite iniţial de public, au fost închise şi două scări largi au fost construite la capătul culoarului, conducând la un palier principal, de unde se făcea accesul fie către veche sală, fie către sala cea nouă, de deasupra. Doar cele două intrări destinate actorilor au rămas nemodificate.

Seara, am coborât pe faleză, unde am mâncat în fugă un gyros alături de localnici, așezați pe borduri și privind forfota din jurul nostru. 

Apoi, am mers în port de unde am urcat la bordul unuia dintre vapoarașele ancorate pentru a face o plimbare în jurul golfului. Călătoria în sine nu costă nimic, trebuie să comanzi o bere, un frappe sau orice altă bătură și să te bucuri de un apus de soare fantastic.

 Un concept destul de simplu ce presupune un vapor în care funcţionează un bar. Acesta pleacă fiecare 30 de minute de pe faleza din zona Turnului Alb pînă în vechiul port. 

  
Tarifele băuturilor sunt accesibile (bere 4-6 euro, cocktail 6 euro). Croaziera durează 45 de minute.

Noi am făcut această croazieră la sfârșitul zilei și ne-am bucurat de priveliștea unui frumos apus de soare pe mare. Recomandarea ghidurilor turistice este aceea de a face această croazieră “by night”, dar eu consider că e mult mai frumoasă la apus de soare. 

Promenada este locul pe care trece obligatoriu fiecare turist, indiferent cât stă în Salonic. Este zona pietonală și a pistelor de bicicletă bine marcate, de pe str. Leoforos Nikis, partea dinspre mare, dreapta mergând spre Turnul Alb.  

Cea mai mare zonă pietonală de tip faleză, aflată în cartierul estic, reprezintă unul dintre cele mai bune proiecte publice pe care le-a realizat Grecia în ultimii 20 de ani. Îngustă dar foarte lungă, promenada se desfășoară pe o distanță de circa 3,5 km, de la Turnul Alb la Megaro Mousikis, oferind un spațiu ”tampon” superb între oraș și mare. A devenit cea mai populară locație pentru plimbări în Salonic și oferă totodată oportunități de distracție datorită barurilor și restaurantelor care se înșiră de-a lungul ei.

Pe faleză am admirat emblema orașului Salonic, Turnul Alb(Lefkos Pyrgos). Cîndva simbol al unui masacru istoric, “Turnul de sânge” a fost vopsit în alb de către greci, atunci când “și-au luat Salonicul înapoi”, pentru a înlătura trista amintire și pentru a marca instaurarea păcii. Astăzi, Lefkos Pirgos a fost transformat în muzeu.

Ce e Pisa pentru Roma este Turnul Alb (în greacă Lefkos Pyrgos) pentru Salonic. 
Turnul Alb are forma unui tambur cu o înalțime de 27 m, iar din vârf se deschid panomare impresionante ale orașului. 

Turnul, cu o înălţime de 30 de metri, a fost în trecut parte din zidul oraşului, apoi a devenit o închisoare turcească şi a fost chiar şi un loc de execuţii, tocmai din această cauză este cunoscut şi sub numele de Bloody Tower.

Se spune că dacă ai fost la Salonic şi nu ai măcar o fotografie din Turnul Alb, vacanţa ta nu a existat, aşa că luaţi aminte că trebuie să veniţi acasă cu multe poze frumoase.

Turnul Alb, ridicat de otomani în anul 1535 la porunca lui Suleyman Magnificul acum peste jumătate de mileniu, este un punct important de reper al oraşului, mai ales că e situat lângă faleză, pe un mic promotoriu. El a fost folosit ca fort şi apoi ca închisoare şi loc de execuţie și găzduieşte astăzi Muzeul orașului Salonic, iar de la ultimul etaj priveliștea asupra oraşului e minunată.

În 1826, la ordinul sultanului Mahmud al II-lea, aici a avut loc un masacru sângeros, ceea ce i-a adus nefericita denumire de “Turnul Însângerat”, aceasta fiind păstrată până la finele secolului al XIX-lea. Din turn se poate vedea întreaga panoramă a țărmului și parte din oraș. Pentru a șterge puțin din istoria sa zbuciumată, a fost vopsit la un moment dat în alb, cu intenția de a fi înnoit și spălat de toate ororile petrecute aici.

Program de functionare: Zilnic: 10:00-18:00
Taxa de vizitare: 3 euro, iar de sus poți admira panorama orașului și a golfului. 

Eu nu am reușit să-l vizitez, deoarece am ajuns pe faleză destul de tîrziu, dar o voi face la următoarea mea vizită în Salonic.

Lângă Turnul Alb se află stația autobuzului turistic, de aici pornești la drum spre toate obiectivele turistice importante din oraș; biletul costă 12 euro.

Faleza este dominata de statuia ecvestră a lui Alexandru Macedon, realizată în 1973 de sculptorul Evangelos Moustakas. Din 1974 de când a fost montata aici, eroul turnat în bronz veghează asupra orașului. După o ședință foto cu statuia lui Alexandru Macedon, am luat-o agale spre hotel, intrând și în magazinele din cale de unde am cumpărat suveniruri, dar și haine pentru cei de-acasă.

Pietonalul se termină la bulevardul Egnatia. Dincolo de bulevard este un parc în care ne atrage atenția o statuie care seamănă foarte bine cu Lenin. 

Este statuia lui Eleftherios Venizelos, prim-ministru și lider eminent al mișcării de eliberare a Greciei în timpul primului război mondial. El a hotărât intrarea Greciei în război de partea aliaților iar la final țara a câștigat importante teritorii. 

Seara de încheie prin magazine în drum spre hotel.

Salonicul, oraşul ce debordează de istorie, trebuie luat cu răbdare la pas, așa că mai e și mâine o zi!
Va urma.