A doua zi în Padova a început prost.Din cauza oboselii acumulate dupã drumul lung şi obositor, ne-am trezit târziu şi am ştiut cã nu voi avea timp sã vizitez toate obiectivele aflate pe lista mea.Nu voiam cu niciun chip sã renunţ la Cappella degli Scrovegni ,despre care citisem cã „este pentru Padova ceea ce este Gioconda pentru Luvru,adicã piesa de rezistenţã”. Eram documentatã, ştiam cã dateazã din secolul XIV şi cã este o capodoperã, conţinâd cel mai amplu ciclu de fresce ale aristului renascentist de origine toscanã, Giotto. In aceste fresce ,Giotto îmbinã ideea de naturã cu ideea de istorie, ideea de omenire cu cea de credinţã, toate spun poveşti istorisite unic, despre Fecioara şi despre Hristos.Cu toatã dorinţa mea ,din diverse motive, n-am reuşit sã vãd “Capela Arena”,cum a mai fost numitã.
În schimb,ajungem la Basilica di Santa Giustina.
Nu era pe lista mea de obiective,deci nu ştiam nimic despre ea.Prima impresie pe care ţi-o lasã este aceea de bisericã neterminatã având zidurile roşii din cãrãmidã.Cupolele finisate în stil bizantin ,alãturi de turnurilespecifice Venţiei , contrasteazã puternic cu faţada din cãrãmidã roşie pe care se evidenţiazã detaliile sculpturilor.
Catedralele catolice,în general,îmi creeazã un sentiment de apãsare,simt cã mã striveşte grandoarea lor.Nu voi uita niciodatã sentimentele pe care le-am avut când am vizitat Basilica di San Pietro din Vatican. Nici urmã de evlavie sau de credinţã n-am simţit acolo.În afarã de admiraţia mutã care mi-a provocat-o întâlnirea cu „Pietà” a lui Michelangelo,m-am simţi strivitã de imensitatea clãdirii şi îmi doream sã ajung cât mai repede afarã,într-un spaţiu deschis.
Basilica di Santa Giustina a fost ridicată în secolul V pe locul mormântului sfintei al cărei nume l-a luat şi adăpostind câteva dintre operele lui Veronese. Este o biserică imensă (clădirea adăpostind şi chiliile), luminoasă, cu câteva coridoare frumos pictate şi cu numeroase cupole monumentale.În altar existã o frescã pictatã de Veronese.Când am intrat în interiorul finisat cu multã marmurã al Basilicii Santa Giustina am realizat cât de mare este.Credeam ca voi avea acelaşi sentimente ca la Vatican.Surpriza a fost cã atunci când m-am aflat în nava bisericii sã fiu cuprinsã de o emoţie puternicã şi sã îmi fie greu sã pãrãsesc interiorul Basilicii.Am zãbovit mult timp în interior şi nu-mi puteam explica de ce mi se întâmplã lucrul acesta. Liniştea monumentală din interiorul catedralei te face să reflectezi asupra vieţii mult prea agitate şi care, odată cu intrarea în acest lăcaş, te face să devii, parcă, o altă persoană, împăcată cu tine însăţi.Acum,,când am citit mai multe despre acest lãcaş şi aflând cã adãposteşte moaştele Sf.Evanghelist Luca,îmi pot explica sentimentele trãite în interiorul Basilicii di Santa Giustina.
“Potrivit izvoarelor scrise la sfârşitul secolului al doilea d. Hr., Sf. Luca din Siria, născut în Antiohia, de profesie medic, a fost discipol al apostolilor, iar mai târziu, ucenic şi însoţitor al Sf. Apostol Pavel. Apoi, fără să fi avut vreodată soţie sau copii, a murit la vârsta de 74 de ani.
În 1998, când experţii şi călugării de la "Sf. Giustina" au îndepărtat de pe sicriul cenuşiu sigiliile vechi de sute de ani, au găsit oasele unui schelet complet (fără craniu), protejat de un giulgiu de pânză albă, transparentă, urme vegetale ale florilor lăsate probabil de credincioşi, un castron de ceramică, câteva recipiente mici conţinând pergamente şi monede foarte vechi. Tot în sicriu se mai aflau o lespede şi o placă ce atestau recunoaşterea moaştelor făcută în 1463 şi 1562.”
Timpul nu a stat pe loc şi frecsele lui Giotto au rãmas un vis neîmplinit.Cu toate acestea,nu regret cã mi-am oprit paşii în una din cele mai mari biserici ale creştinãtãţii-Basilica di Santa Giustina.
 |
| Spatiul verde din apropierea Basilicii St.Giustina |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu