Panoramă Paleokastritsa |
Corfu e un cadou al naturii -
marea, muntele și vegetația
se completează atât de armonios încât nu mai ai nevoie de altceva. Această insula
este o grădină: leandri multicolori, chiparoși, lămâi, portocali, măslini,
cactuși și nelipsitele bouganvillia!
Un amestec încântător de culori și arome!
Corfu este insula măslinilor, a golfurilor, a peşterilor albastre, a icoanelor făcătoare de minuni şi a legendelor cu păgâni şi sfinţi creştini.
Icoană pe o stradă aglomerată din Corfu Town |
După ce treci de Salonic, traversezi Epirusul, o regiune geografică și
istorică aflată în sud-estul Europei, fiind parte componentă a Greciei din anul
1912.
Egnația Odos prin munții Pindului |
Epirusul grecesc se întinde între Munții Pindului și Marea Ionică. Epirus înseamnă “continent” sau “pământ” și se crede că numele a fost dat de marinarii și locuitorii din apropiere pentru a le distinge de insulele ionice și de coasta Epirot (țara din interior).
Munții Pindului |
Munții Pindului |
Munții Pindului |
Există și o legendă care explică originea numelui Epirus. Conform legendei, după ce regele Kadmus a construit “Thebes” el a abandonat aici o fată care îl însoțea și al cărui nume era Epirus. Fata a murit și regele a denumit zona după numele ei.
Munții Pindului |
Egnatia Odos |
Pentru că regiunea este plină de peisaje ce-ți taie respirația, de sate pitorești tradiționale, dar și de situri arheologice, mi-am promis că voi reveni aici pentru o vizită mai îndelungată.
Egnatia Odos |
După ce treversezi regiunea cu un relief spectaculos, plină de tuneluri care taie muntele, ajungi în portul Igoumenitsa, de unde unul din multee ferryboat-uri te va duce către insula Corfu.
Igoumenitsa |
Insula Corfu, considerată unul dintre cele mai fascinante locuri din întreaga
Europă, te cucerește în primul rând cu vegetația sa, fiind cea mai verde insulă
a arhipelagului elen, cu peisajele sălbatice de coastă, cu plaje cu ape de
culori ireale, dar și cu istoria ei.
Lefkimi |
Supranumită “Insula Miracolelor”, “Insula Pădurilor”, “Insula Nimfelor” sau “Insula de Smarald”, Corfu este un tărâm de legendă, impresionant, sofisticat și cosmopolit.
Corfu, cea mai nordică dintre insulele Ionice şi a doua ca mărime, se bucură de un farmec aparte şi de un amestec de culturi, arhitecturi şi obiceiuri, în special datorită istoriei şi poziţionării ei.
Fiind situată în apropierea Italiei şi a Albaniei, insula a primit
influenţe diverse de-a lungul anilor, cele veneţiene, britanice şi franţuzeşti
fiind foarte evidente.
În fundal Albania |
În fundal Albania |
În fundal Albania |
Situată în Marea Ionică, insula
este despărțită de Albania printr-o strâmtoare a cărei lățime variază între 3 și 23 km. Țărmurile insulei măsoară 217 km, cu tot cu promontorii, cele mai înalte puncte fiind Muntele Pantokrator (906 metri) și Stravoskiadi (849 metri). Princialul oraș de pe insula este Corfu sau Kerkyra (Korkyra), în greacă.
Paleokastritsa - panoramă de la Bella Vista |
Kerkyra, denumirea italiană a insulei, este legată de două simboluri marine foarte cunoscute –Poseidon si Asopos.
Paleokastritsa |
Corfu este insula miracolelor și
a pădurilor, în care Ulise a făcut ultima oprire în drumul de întoarcere în
Ithaca natală. Conform legendei, Poseidon s-a îndrăgostit de frumoasa nimfă Korkyra,
fiica lui Asopus și a nimfei Metope și a răpit-o, așa cum procedau în general
zeii. Korkyra a fost dusă într-o insulă fără nume, iar Poseidon a decis să îi împrumute
acestei insule numele iubitei sale. Copilul pe care l-au avut cei doi s-a numit
Phaiax, la fel și locuitorii insulei.
Deşi insula este cunoscută sub numele de Corfu pretutindeni în lume,
grecii îi spun Kerkyra, după numele nimfei rostit în dialectul doric. Numele
Corfu este versiunea italiană a cuvântului Koryphai
din greaca veche, care înseamnă “dealurile” şi care se referă la cele două
vârfuri mai înalte din oraşul Corfu, unde au fost ridicate Vechea şi Noua
Fortăreaţă.
Fortăreața Veche Corfu Town |
Fortăreața Nouă Corfu Town |
În “Odiseea” lui Homer, Corfu este insula unde Ulise (Odiseu) o întâlneşte pe Nausica, fiica regelui Alkinoos. Ulise este dus la palatul fenician şi după ce îşi dezvăluie identitatea regelui Alkinoos, îi este oferită o corabie care să îl ducă în Itaca. În timpul călătoriei însă, zeul mărilor, Poseidon, transformă corabia într-o stâncă. (în apele din Paleokastritsa există o stâncă despre care se spune că este barca împietrită a lui Ulise).
„Corabia” lui Ulise împietrită - stâncile din Paleokastritsa |
„Corabia” lui Ulise împietrită - stâncile din Paleokastritsa |
Unele legende grecești vorbesc despre faptul că Zeus a luat înfățișarea lui Amfitrion pentru a pătrunde în dormitorul muritoarei Alcmena. Sedusă de Zeus, soția lui Amfitrion i-a dăruit un copil ce avea să poarte numele de Herakles.
Întreaga Grecie este plină de
legende despre zei îndrăgostiți de muritoare și locuri magice.
Panoramă de la Bella Vista Paleokastritsa |
Natura a fost generoasă cu insula care este un paradis plin de plantaţii de portocali, lămâi şi măslini. Scăldată de apa foarte sărată a Mării Ionice, binecuvântată cu mai mult de 250 de zile însorite pe an, insula Corfu se remarcă prin vegetaţie luxuriantă şi un lanţ muntos care îi conferă un farmec aparte.
Corfu sau Kerkyra este una dintre cele mai frumoase insule din
Arhipelagul Ionic. Cu excepția lunilor de iarnă când plouă abundent, în restul
anului insula este un paradis verde care așteaptă să fie descoperit.
Cu o istorie marcată de cuceriri și războie, insula păstrează semne ale trecerii tuturor stăpânirilor: romană, bizantină, venețiană, turcească, franceză și britanică. Casele, bisericile, palatele, toate sunt marcate de stilurile arhitectonice ale celor care au stăpânit insula la un moment dat.
În grădina Mănăstirii Maicii Domnului din Paleokastritsa
|
În grădina Mănăstirii Maicii Domnului din Paleokastritsa |
Cu o istorie marcată de cuceriri și războie, insula păstrează semne ale trecerii tuturor stăpânirilor: romană, bizantină, venețiană, turcească, franceză și britanică. Casele, bisericile, palatele, toate sunt marcate de stilurile arhitectonice ale celor care au stăpânit insula la un moment dat.
Palatul Achilleion - Gastouri, Corfu
|
Catedrala Mitropolitană Sfânta Teodora Augusta – Corfu Town
|
Corfu Old Town
|
Turnul cu ceas din Fortăreața Veche - Corfu Town |
Muzeul de Artă Asiatică din Corfu Town
|
Palatul Mon Repos - Corfu Town
|
Clădirea Liston - Piata Spianada, Corfu Town
|
Kanoni - Biserica Panagia Vlacherna, Corfu Town
|
Clădirea Liston - Piata Spianada, Corfu Town |
Corfu, cu o lungime de aproximativ 63 de kilometri și cu o lățime de 28, găzduiește peste 30 de stațiuni turistice capabile să satisfacă orice pretenție. Munții împăduriți coboară direct în marea limpede de o culoare ireală, cu nuanțe de smarald sau azurii, plajele acoperite cu nisip fin sunt, multe dintre ele, încă sălbatice.
Corfu este o destinație de vacanță completă. Cu o climă mediteraneeana specifică, insula se bucură de un sezon cald și lung în care poți beneficia de cele aproape 100 de plaje cu nisip fin ale insulei. Lungimea coastei este de 217 kilometri, dar Corfu nu înseamnă numai litoral – muntele Pantokratoras ajunge la o altitudine de 906 metri oferind niște panorame deosebite.
Vegetația luxuriantă (Corfu este supranumită insula măslinilor datorită platanțiilor vaste), investițiile turistice, accesibilitatea (insula poate fi vizitată cu mașina personală – sau închiriată –, cu vaporașul, cu motocicleta sau organizat, prin circuite locale) precum și prețurile destul de mici fac din această insulă una dintre cele mai vizitate destinații ale Greciei insulare.
Angelokastro |
Arhitectura veche, multitudinea clădirilor de patrimoniu (forturi, biserici, catedrale, castele) precum și viața culturală intensă (aproape 50 de muzee, festivaluri culturale, muzicale sau tradtiționale) fac din vacanța în Corfu o vacanță atractivă.
Corfu Town - Fortăreața Veche |
Corfu are de toate pentru toți – restaurante și muzee, parcuri și
situri arheologice, legende, tradiții și modernism. Peisajele incredibile
garantează un efect vizual fascinant, hotelurile sunt unele dintre cele mai
bune, iar localnicii sunt mereu pregătiți să-ți zâmbească primitori și
cordiali.
În insula din nordul Mării
Ionice, sfinţii creştini şi spiritul ortodox coabitează pitoresc cu miturile
Greciei păgâne.
|
În Corfu sunt aproximativ 800 de biserici, un număr impresionant
comparativ cu dimensiunea insulei. Majoritatea sunt ridicate în secolele al
XVII – XVIII, când multe familii bogate au construit biserici de mici
dimensiuni. Cea mai cunoscută este Biserica Sf. Spiridon, din anul 1590,
închinată patronului spiritual al insulei.
Dacă ajungi în Corfu pe 11 august sau în prima sâmbătă din noiembrie poți lua parte la cel mai important eveniment al insulei, procesiunile închinate Sf. Spiridon. Pe lângă ceremoniile religioase au loc și parade, spectacole de muzică și dans.
Papucul Sfântului Spiridon din biserica cu același nume din Corfu Town |
Dacă ajungi în Corfu pe 11 august sau în prima sâmbătă din noiembrie poți lua parte la cel mai important eveniment al insulei, procesiunile închinate Sf. Spiridon. Pe lângă ceremoniile religioase au loc și parade, spectacole de muzică și dans.
Corfu este combinația perfectă de
relaxare și vacanță activă, având multe locuri istorice și stațiuni care
așteaptă să fie descoperite. Insula are 30 de plaje distinse cu Blue Flag
recunoscute pentru calitatea nisipului și a apei.
Plajele din Paleokastritsa și din împrejurimi sunt înconjurate de păduri, de livezi măslini și sunt renumite pentru peisajul lor pitoresc și frumusețea cromatismului lor.
Premiată cu Steagul Albastru, plaja Agios Gordios este amenajată cu umbrele de soare și sezlonguri și dispune de facilități sportive și pentru persoane cu handicap.
Aflată într-un cadru natural minunat, Glyfada este o plajă cu nisip, foarte bine organizată cu umbrele de soare, șezlonguri, facilități sportive. În imediata apropiere a plajei se află numeroase hoteluri, taverne și restaurante și magazine de suveniruri.
Aflată într-o zonă încântătoare cu dune de nisip, plaja Issos se întinde pe o lungime de 2 kilometri, cu nisip auriu și apă curată și un loc liniștit pentru toți cei care prefera o zi plină de relaxare pe plajă. Datorita mareei puternice, Issos este probabil locul cel mai bun din insula Corfu pentru practicarea de windsurfing si alte sporturi nautice.
Paleokastritsa este cea mai
populară stațiune turistică din insula Corfu. Situată la 26 km nord-vest de
capitala insulei, orașul Corfu, Paleokastritsa este recunoscută pentru
peisajele minunate, cu golfulețe spectaculoase și plaje de prundiș, împrăștiate
de-a lungul stațiunii.
Plajele din Paleokastritsa și din împrejurimi sunt înconjurate de păduri, de livezi măslini și sunt renumite pentru peisajul lor pitoresc și frumusețea cromatismului lor.
Plaja Agios Gordios sau Aghios
Gordios este una dintre cele mai populare plaje din insula Corfu, fiind
înconjurată de formațiuni stâncoase impresionante.
Premiată cu Steagul Albastru, plaja Agios Gordios este amenajată cu umbrele de soare și sezlonguri și dispune de facilități sportive și pentru persoane cu handicap.
Plaja Glyfada este una
dintre cele mai populare plaje din Corfu, situată la 16 km vest de capitala
insulei, Corfu Town și este premiată cu Steagul Albastru pentru curățenie și
calitatea apei.
Aflată într-un cadru natural minunat, Glyfada este o plajă cu nisip, foarte bine organizată cu umbrele de soare, șezlonguri, facilități sportive. În imediata apropiere a plajei se află numeroase hoteluri, taverne și restaurante și magazine de suveniruri.
Issos este o plajă magnifică situată
în sudul insulei Corfu. Țărmul mării nesfârșit, cu nisip auriu și ape
cristaline o transformă într-o plajă magnifică. Flora bogată desparte malul
de cea mai umedă zonă din Corfu, Lacul
Korission.
Aflată într-o zonă încântătoare cu dune de nisip, plaja Issos se întinde pe o lungime de 2 kilometri, cu nisip auriu și apă curată și un loc liniștit pentru toți cei care prefera o zi plină de relaxare pe plajă. Datorita mareei puternice, Issos este probabil locul cel mai bun din insula Corfu pentru practicarea de windsurfing si alte sporturi nautice.
Plaja are toate facilitățile
standard: șezlonguri și umbrele de închiriat, un chioșc pentru băuturi
răcoritoare și cafea.
Canal d’Amour Pe partea stângă
a plajei Sidari pot fi admirate câteva formațiuniimpresion ante de stânci nisipoase. Printre ele se află numeroase golfulețe șipeșteri cu apă călduță.
În partea stângă, se află faimosul Canal d’Amour, un tunel care trece prin mijlocul rocilor. Legenda spune că cei care ânoată prin el găsesc la capătul celălalt iubirea vieții lor.
În partea stângă, se află faimosul Canal d’Amour, un tunel care trece prin mijlocul rocilor. Legenda spune că cei care ânoată prin el găsesc la capătul celălalt iubirea vieții lor.
Lefkimmi este o plajă despre
care se spune că niciun turist care o
vizitează nu o poate uita vreodată.
Până acum câțiva ani, aici nu se afla decât o mlaștina sărată.
vizitează nu o poate uita vreodată.
Până acum câțiva ani, aici nu se afla decât o mlaștina sărată.
Corfu este celebră pentru producția sa de ulei de măsline și de vinuri
de cea mai bună calitate, încâ din antichitate.
Gastronomia este renumită, cele mai căutate preparate fiind sofrito, pastitsada, bourdetto, mandoles, pasteli și berea de ghimbir tzitzibira.
Încă din timpuri străvechi, Corfu a fost un port important, unde se strângeau corăbiile străine pentru a cumpăra măsline, ulei și lămâi. Localnicii sunt mândri de originea și obiceiurile lor și își întâmpină oaspeții cu mâncăruri proaspete și vinuri de soi.

De la plajele superbe la mănăstirile din vârful munților, de la
forturi medievale la castele de vis, Corfu îți va da ocazia să petreci o
vacanță de vis.
Voi rezerva câte un articol pentru fiecare loc vizitat în insula
Corfu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu